1.Cererea de înscriere (înregistrată în termenul legal de înscriere; semnată de candidat; datată); se va utiliza formularul PO.DID.17_F4
2.Opis al documentelor depuse, ȋnregistrat la Registratura universității – formular PO.DID.17_F2
3.Propunere de dezvoltare a carierei universitare (din punct de vedere didactic și/sau din punct de vedere al activităților de cercetare științifică - unul dintre principalele criterii de departajare a candidaților), max.10 pagini;
4.Fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale conform Ordinelor Ministerului Educației, semnată de candidat; datată (Fișele pot include și numai o parte dintre rezultatele științifice ale candidatului, dacă această parte este suficientă pentru îndeplinirea standardelor minimale) se va utiliza formularul PO.DID.17_F5.3.1
5.Copie după contractele proiectelor de cercetare-dezvoltare la care a fost director (dacă se solicită ȋn standarde) și adeverința Polytech cu proiectele la care a participat;
6.Fișa de verificare a îndeplinirii standardelor universității de prezentare la examen (semnată de candidat; datată) se va utiliza formularul PO.DID.17_F5.3.2
7.Curriculum vitae - format Europass, conform Art.21(3),
8.Autoevaluare, din partea candidatului, în care se prezintă:
-aprecieri proprii asupra îndeplinirii criteriilor de evaluare;
-autoevaluarea contribuțiilor științifice semnificative incluse în mapa de lucrări;
-asumarea răspunderii, scrisă de mână: Subsemnatul…. candidat pe postul didactic de… la Facultatea de… declar pe propria răspundere că datele din dosar se referă la propriile activități și realizări. Ȋn caz contrar, suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare referitoare la declarația în fals.
9.Lista de lucrări (semnată de candidat; datată); se va utiliza formularul PO.DID.17_F7
10.Trei scrisori de recomandare (cel puțin) referitoare la calitățile profesionale ale candidatului ale unor personalități din domeniul postului, de la universități din țară sau străinătate;
11.Diploma de doctor/atestatul de recunoaștere ȋn copie “conform cu originalul”,
12.Rezumatul în limba română și engleză a tezei de doctorat (max. o pagină)
13.Declarație pe propria răspundere a candidatului că nu se află în nici o situație de incompatibilitate prevăzută de Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, în care s-ar afla în cazul promovării examenului sau lipsa acestor situații de incompatibilitate, se utiliezază formularul PO.DID.17_F6
14.Dovada privind obținerea calificativului „foarte bine“ în ultimii 3 ani de activitate profesională;
15.Declarația pe propria răspundere a candidatului din care să reiasă că nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 3 ani;
16.Adeverința de vechime;
17.Copiile “conform cu originalul” după actele personale (certificatul de naștere; certificatul de căsătorie - dacă este cazul; diploma de bacalaureat; diploma de studii universitare; foaia matricolă; alte diplome și certificate, după caz)
18.Copie după cartea de identitate a candidatului
19.Certificat de cazier judiciar;
20.Certificat de integritate comportamentală (se obține din același loc cu Certificatul de cazier judiciar);
21.Aviz - psihiatrie în vederea înscrierii la examen de promovare pe un post didactic sau didactic auxiliar în învățământul superior;
22.Certificat medical - medicina muncii în vederea înscrierii la examen de promovare pe un post didactic în învățământul superior;
23.DVD/Stick de memorie (Flash drive) care va contine 2 foldere:
-Folderul “Dosar promovare” cu documentele 1-21 scanate si numerotate in aceași ordine, la care se adaugă maximum 10 publicații, brevete sau alte lucrări ale candidatului, în format electronic, selecționate de acesta și considerate a fi cele mai relevante pentru realizările profesionale proprii;
-Folderul “Mapă lucrări” cu toate lucrările, articolele/studiile, publicațiile realizate de candidat, trecute ȋn lista de lucrări, relevante în domeniul disciplinelor postului, astfel:
a)lista celor maximum 10 lucrări (care se afla in folderul “Dosar examen”) considerate de candidat a fi cele mai relevante pentru domeniul disciplinelor postului pentru care candidează;
b)teza sau tezele de doctorat;
c)brevete de invenție și alte titluri de proprietate industrială;
d)cărți și capitole în cărți;
e)articole/studii in extenso, publicate în reviste din fluxul științific internațional principal;
f)publicații in extenso, apărute în lucrări ale principalelor conferințe internaționale de specialitate;
g)alte lucrări și contribuții științifice sau, după caz, din domeniul creației artistice.