Dosarul de concurs al unui candidat trebuie să conțină, cel puțin, următoarele documente:
1.Cererea de înscriere la concurs, semnată de candidat, care include o declarație pe propria răspundere privind veridicitatea informațiilor prezentate în dosar – după modelul anexat.
2.O propunere de dezvoltare a carierei universitare a candidatului atât din punct de vedere didactic, în cazul posturilor didactice, cât și din punctul de vedere al activităților de cercetare științifică; propunerea se redactează de către candidat, cuprinde maximum 10 pagini și este unul dintre principalele criterii de departajare a candidaților;
3.Curriculum vitae (model Europass)** al candidatului, în format tipărit și în format electronic, care trebuie să includă:
a)Informații despre studiile efectuate și diplomele obținute;
b)Informații despre experiența profesională și locuri de muncă relevante ocupate anterior;
c)Informații despre proiectele de cercetare – dezvoltare pe care le-a condus ca director de proiect și granturile obținute, în cazul în care există astfel de proiecte sau granturi, indicându-se pentru fiecare sursa de finanțare, volumul finanțării și principalele publicații sau brevete rezultate;
d)Informații despre premii sau alte elemente de recunoaștere a contribuțiilor științifice ale candidatului.
4.Lista completă de lucrări** ale candidatului în format tipărit și în format electronic, care va fi structurată astfel:
Lista celor maximum 10 lucrări considerate de candidat a fi cele mai relevante pentru realizările profesionale proprii, care sunt incluse în format electronic în dosar și care se pot regăsi și în celelalte categorii de lucrări;
b)Teza sau tezele de doctorat;
c)Brevete de invenție și alte titluri de proprietate industrială;
d)Cărți și capitole în cărți;
e)Articole/studii in extenso, publicate în reviste din fluxul științific internațional principal;
f)Publicații in extenso, apărute în lucrări ale principalelor conferințe internaționale de specialitate;
g)Alte lucrări și contribuții științifice sau, după caz, din domeniul creației artistice.
5.a) Candidații la posturile de conferențiar universitar sau cercetător științific gradul II trebuie să includă în dosarul de concurs cel puțin trei scrisori de recomandare ale unor personalități din domeniul respectiv, din țară sau din străinătate, exterioare instituției de învățământ superior al cărei post este scos la concurs, care au acceptat să elaboreze scrisori de recomandare privitoare la calitățile profesionale ale candidatului.
b)Candidații la posturile de profesor universitar sau cercetător științific gradul I trebuie să includă în dosarul de concurs cel puțin trei scrisori de recomandare ale unor personalități din domeniul respectiv din străinătate, care au acceptat să elaboreze scrisori de recomandare privitoare la calitățile profesionale ale candidatului.
c)În cazul domeniilor științifice cu specific românesc, scrisorile de recomandare pentru candidații la posturile de profesor universitar sau cercetător științific gradul I pot proveni și din partea unor personalități din domeniul respectiv din România, exterioare instituției de învățământ superior al cărei post este scos la concurs.
6.Candidații la posturile de profesor universitar trebuie să depună Atestatul de abilitare.
7.Fișa de verificare** a îndeplinirii standardelor universității de prezentare la concurs, al cărei format standard este prevăzut de metodologia proprie. Fișa de verificare este completată și semnată de către candidat, împreună cu documentele doveditoare privind toate rezultatele și informațiile introduse de candidat în fișă. Modelul fișei de verificare va respecta modelul din standardul național aferent domeniului științific al postului.
8.Documente referitoare la deținerea diplomei de doctor: copie certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei de doctor și, în cazul în care diploma de doctor originală nu este recunoscută în România, copie conform cu originalul a atestatului de recunoaștere sau echivalare a acesteia. Pentru asistent universitar, în situația în care candidatul este student doctorand, documente doveditoare ale statutului de înmatriculat la un program de studii doctorale, fără depășirea perioadei maxime de studii, care include prelungirile admise conform legii.
9.Rezumatul, în limba română și într-o limbă de circulație internațională, a tezei de doctorat, pe maximum o pagină pentru fiecare limbă.
10.Declarație pe proprie răspundere a candidatului în care indică situațiile de incompatibilitate prevăzute de Legea nr. 199/2023 în care s-ar afla în cazul câștigării concursului sau lipsa acestor situații de incompatibilitate.
11.Copii (conform cu originalul) ale altor diplome care atestă studiile candidatului.
12.În învățământul medical, copii conforme cu originalul ale diplomelor care atestă deținerea titlurilor medicale solictate, astfel:
a.Pentru ocuparea postului de asistent universitar – cel puín titlul de medic rezident/medic stomatolog rezident, cu excepția posturilor de la disciplinele care nu au corespondent în rețeaua Ministerului Sănătății și cele de la disciplinele preclinice;
b.Pentru ocuparea postului de șef lucrări –titlul de medic specialist/medic stomatolog specialist, cu excepția posturilor de la disciplinele care nu au corespondent în rețeaua Ministerului Sănătății și cele de la disciplinele preclinice;
c.Pentru ocuparea posturilor de conferențiar sau profesor – titlul de medic primar/medic stomatolog primar, cu excepția posturilor de la disciplinele care nu au corespondent în rețeaua Ministerului Sănătății și cele de la disciplinele preclinice
13.Certificatul de absolvire a studiilor psihopedagogice corespunzător unui număr de 60 de credite de studii transferabile ECTS/SECT,
sau
dovada parcurgerii unui program universitar de formare psihopedagogică pentru învățământul superior, de 30 de credite de studii transferabile ECTS/SECT
sau
Declarație pe propria răspundere (Anexa 13) din care să reiasă că în termen de 2 ani de la ocuparea postului, va parcurge un program universitar de formare psihopedagogică pentru învățământul superior, în conformitate cu prevederile art. 102, alin 14 din Legea 199/2023.
14.Copia (conform cu originalul) a cărții de identitate sau, în cazul în care candidatul nu are o carte de identitate, a pașaportului sau a unui alt document de identitate întocmit într-un scop echivalent cărții de identitate ori pașaportului.
15.În cazul în care candidatul și-a schimbat numele, copii (conform cu originalul) de pe documente care atestă schimbarea numelui – certificat de căsătorie sau dovada schimbării numelui.
16.Certificat de cazier judiciar în original
17.Certificat de integritate comportamentală în original
18.Certificat medical, în original, eliberat pe un formular specific adoptat prin ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății.
19.Avizul medical, în original, pentru exercitarea profesiei didactice, eliberat conform prevederilor ordinului comun al ministrului educației și al ministrului sănătății.
20.Maximum 10 publicații, brevete sau alte lucrări ale candidatului, în format electronic, selecționate de acesta și considerate a fi cele mai relevante pentru realizările profesionale proprii.
21.Document din care să reiasă adresa / adresele de contact poștal, e-mail și telefonul / telefoanele la care poate fi contactat.
22.Declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Anexa 14)
23.Opis cu toate documentele depuse la dosar.
24.Opis cu toate documentele electronice depuse la dosar.
25.Declarație privind conformitatea conținutului formatului electronic cu documentele depuse.