Se încarcă pagina principală
UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI · Facultatea de Mine · Departamentul de Ingineria mediului și geologie
Postul poz 3 este inclus în Statul de Funcții al Departamentului de Ingineria Mediului și Geologie, aprobat pentru anul universitar 2025-2026. Numărul total de ore convenționale de activități didactice directe pe săptămână este de 9,00 din care 7 ore de curs si 2 ore de activități aplicative.
Activități didactice - susținerea orelor de curs, seminar, proiect, în conformitate cu planul de învățământ și cu fișele disciplinelor; Verificarea studenților pe parcursul semestrului și examinarea finală; Activități de tutoriat și consultații; Coordonarea studenților și masteranzilor pentru elaborarea lucrărilor de licență sau disertație; Îndrumarea lucrărilor științifice studențești; Activități de cercetare științifică fundamentală sau aplicativă, concretizate în studii / articole publicate în reviste de specialitate și lucrări prezentate la manifestări științifice din țară și străinătate; Activități de cercetare derulate în cadrul unor contracte, proiecte finanțate prin granturi; Participări la evenimente cu caracter științific organizate la nivelul departamentului / facultății / universității; Alte activități desfășurate în cadrul comunității academice: participare la activitățile departamentului, participare la examenele de licență și disertație, promovarea ofertei educaționale a universității și desfășurarea admiterii, activități de formare, perfecționare, expertiză și consultanță sub egida universității, acțiuni derulate în cadrul contractelor de servicii prestate de universitate.
Geologie, Geologia mediului, Geologie generală și stratigrafică
Geologie
Universitatea din Petroșani
Facultatea de Mine
Departamentul de Ingineria Mediului și Geologie
TEMATICA DISCIPLINELOR
Postul: Profesor, poziția 3, cu disciplinele: Geologie, Geologia mediului și Geologie generală și stratigrafică
TEMATICA DISCIPLINEI
Geologie
Bibliografie:
TEMATICA DISCIPLINEI
Geologia mediului
Bibliografie:
TEMATICA DISCIPLINEI
Geologie generală și stratigrafică
Bibliografie:
Examenul pentru promovarea pe posturile profesor universitar constă din analiza dosarului de examen și susținerea unei prelegeri publice. În cadrul prelegerii publice, candidatul prezintă cele mai semnificative rezultate anterioare și planul de dezvoltare a carierei universitare. Prelegerea este apreciată de către fiecare membru al comisiei cu note de la 10 la 1, nota probei reprezentând media aritmetică a acestora. Standardul minimal pentru promovare este obținerea unui rezultat de minim 8. Această probă este eliminatorie, rezultatul final fiind admis sau respins.
2025-2026 sem 2 prof 3 img
Comisia pentru examenul de PROMOVARE:
Președinte:
Membrii:
Membrii supleanți:
Comisia de soluționare a contestațiilor:
Președinte:
Membrii:
Membrii supleanți:
Cererea conține și declarația pe propria răspundere a candidatului că datele din dosar se referă la propriile activități și realizări, în caz contrar candidatul suportând consecințele în conformitate cu legislația în vigoare referitoare la declarația în fals (Anexa nr. 14).
Dosarele candidaților se vor depune direct, prin intermediul serviciilor poștale ori de curierat rapid la Rectoratul Universității din Petroșani – Cabinetul Secretarului Șef Universitate, str.Universității, nr.20, Petroșani, județul Hunedoara, cod. 332006. Informații suplimentare se pot obține la telefon : 0254-54.25.80 interior 188 sau 0254-54.90.10, email: ana_preda79@yahoo.com, www.upet.ro.
Niciun candidat înscris momentan.