Se încarcă pagina principală
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚELE VIEȚII „REGELE MIHAI I” DIN TIMIȘOARA · Bioingineria Resurselor Animaliere · Ingineria producțiilor animaliere
Postul de Asistent, pe perioadă nedeterminată, vacant nr. 24/I, prevăzut în Statul de funcții al personalului didactic și de cercetare aprobat în anul 2025/2026, la Departamentul Ingineria producțiilor animaliere, conține o normă didactică de 18 ore convenționale, asigurate cu ore de lucrări practice la disciplinele:
Activități de predare și activități aplicative la disciplinele:
Alte activități didactice, practice și de cercetare științifică înscrise în planurile de învățământ; conducerea activităților didactico-artistice sau sportive; activități de evaluare; tutorat, consultații, îndrumarea cercurilor științifice studențești, îndrumarea și consilierea studenților în cadrul mobilităților; participarea la consilii și în comisii în interesul învățământului; activități de elaborare a materialelor didactice; crearea de conținut digital pentru disciplinele din domeniul de specializare; participarea în comisii specifice derulării activităților din cadrul departamentului, facultății sau universității; îndrumare/coordonare a studenților înmatriculați în cadrul unui program de studiu ca decan de an; alte activități profesionale specifice în domeniul științific de competență; activități de cercetare științifică specifică domeniului de specializare; activități specifice pentru depunerea de granturi în competiții interne, naționale și internaționale sau în colaborare cu mediul privat; activități de transfer tehnologic și științific; activități de publicare a rezultatelor obținute în urma cercetării științifice/didactice.
Piscicultură și acvacultură
Prelucrarea produselor din piscicultură și acvacultură
Biotehnologii în acvacultură
Acvacultură
Cuniculicultură, animale de blană și vânat
Studiul morfologiei externe a peștilor. Organizarea internă a peștilor. Determinarea sexului și a vârstei la pești. Individualizarea peștilor. Biometria peștilor. Tehnica reproducerii artificiale a crapului. Pregătirea extractului hipofizar. Tehnica descleierii icrelor de crap. Incubația icrelor. Hrănirea și reproducerea artificială a păstrăvilor. Hrănirea și reproducerea artificială a sturionilor. Hrănirea și reproducerea șalăului în cadrul sistemelor recirculante de acvacultură. Reproducerea șalăului în extrasezon. Tehnici de calcul pentru stabilirea normelor de populare în fermele ciprinicole. Tehnici de calcul pentru stabilirea normelor furajere pentru ciprinide. Calculul indicilor corporali. Determinarea prolificității teoretice a peștilor. Construcții și instalații hidrotehnice din crescătoriile ciprinicole și salmonicole. Construcții și instalații specifice sistemelor recirculante de acvacultură. Tehnici de obținere a populațiilor monosex. Ginogeneza. Androgeneza. Inversiunea sexuală. Tehnica obținerii poliploizilor și a peștilor himeră. Exteriorul iepurilor de casă. Individualizarea iepurilor de casă. Rasele de iepuri.
Bibliografie:
Pătruică Silvia. 2012. Producțiile animalelor mici- lucrări practice, Editura Agroprint, Timișoara.
Președinte: Prof.univ.dr. Pătruică Silvia - Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Membri:
Prof.univ.dr. Grozea Adrian – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara Conf.univ.dr. Marcu Adela – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Conf.univ.dr. Simiz Eliza - Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Șef lucr.univ.dr. Moț Daniela - Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Membri supleanți:
Conf.univ.dr. Voia Octavian – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Șef lucr.univ.dr. Buzamăt Genoveva – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
LISTA
DOCUMENTELOR NECESARE PENTRU DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ȘI DE CERCETARE VACANTE PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ
A. Coperta dosarului de concurs
B. Documente necesare pentru dosarul de înscriere la concursul pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante pe perioadă nedeterminată/determinată
C. Precizări privind întocmirea documentelor necesare pentru dosarul de înscriere la concursul pentru ocuparea posturilor didactice vacante și de cercetare pe perioadă nedeterminată/determinată:
Notă:
Secretariat Facultatea Bioingineria Resurselor Animaliere,
Calea Aradului, Nr. 119, Timișoara
Câștigător: MIHAILOV SANDRA ANTONIA