Se încarcă pagina principală
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚELE VIEȚII „REGELE MIHAI I” DIN TIMIȘOARA · Medicina veterinara/ · Invatamant clinic I
Postul de Asistent universitar, pe perioadă nedeterminată, poziția 37/II, prevăzut în statul de funcțiuni și de personal didactic aprobat în anul universitar 2025 – 2026 conține o normă cu o medie săptămânală de 14,64 ore convenționale, asigurate cu ore de clinică și lucrări practice cu următoarea distribuție pe discipline și semestre:
Activități de clinică la disciplina Module animaux de compagnie, sport et exotiques, care se desfășoară în semestru
Efectuarea orelor lucrări practice, clinică și îndrumare practică de specialitate în cursul anului universitar pentru disciplinele: Obstetrică, Reproducere, tulburări de reproducere și prelegeri clinice pe specii 1, Reproducere, tulburări de reproducere și prelegeri clinice pe specii 2, Clinical lectures on species – Reproduction, Reproduction, troubles de la reproduction et conférences cliniques par espèce 1.
Anesteziologie
Clinică și patologie pe specii: animale de companie; aviară; bovină; equină, rumegătoare mici; suine
Radiologie și imagistică
Reproducere, tulburări de reproducere și prelegeri clinice pe specii 1
Module animaux de compagnie, sport et exotiques
Urgences vétérinaires
Aviară, Bovină, Equină, rumegătoare mici
Ovulația.
Tulburările de de ovulație.
Formarea și organizarea corpului luteal.
Factori care influențează spermatogeneza.
Hormonii hipotalamici implicați în reproducere.
Ciclul sexual la vacă.
Ciclul sexual la pisică.
Transportul spermatozoizilor în tractul genital femel.
Momentul ovulației și perioada de fecundabilitate a ovocitei.
Șocul hipovolemic
Sindromul de insuficiență cardiacă
Sindromul de insuficiență renală acută
Sindromul de insuficiență renală cronică
Bolile prestomacelor: Meteorismul ruminal acut, reticuloperitonita traumatică, Acidoza ruminală lactică.
Bolile stomacului la carnivore
Colitele acute și cronice la carnivore
Bolile pancreasului exocrin
Diagnosticul și tratamentul anemiilor.
Epilepsia
Edemul pulmonar
Efuziunile pleurale
Diabetul zaharat
Tulburările metabolismului glucidic la rumegătoare :cetoza taurinelor, acidoza subacută, toxemia de gestație a oilor.
Diagnosticul radiografic: cresterea opacitatii cavitatii peritoneale
Diagnosticul radiografic: dilatatia gastrica cu volvulus
Diagnosticul radiografic: panosteita, osteodistrofia hipertrofica, osteopatia hipertrofica
Diagnosticul radiografic: patologii ale spatiului pleural
Urgences gastro-intestinales
Urgences urologiques
Urgences hématologiques
Urgences respiratoires
Urgences neurologiques
Recunoașterea și abordarea clinică a pacienților critici.
Protocoale și proceduri în urgențe cardiovasculare.
Protocoale și proceduri în urgențe respiratorii.
Protocoale și proceduri în urgențe digestive.
Protocoale și proceduri în urgențe neurologice.
Protocoale și proceduri în urgențe urologice.
Diagnosticul și abordarea terapeutică în sindromul dispneic acut.
Diagnosticul și abordarea terapeutică în sindromul de insuficiență cardiacă acută.
Diagnosticul și abordarea terapeutică în insuficiența renală acută.
Protocoale și proceduri în urgențe urologice
Diagnosticul și abordarea terapeutică în șocul hipovolemic
Metode și tehnici de diagnostic în bolile renale
Examenul macroscopic al spermei.
Evaluarea calității spermei: determinarea concentrației spermei prin metoda hemocitometrică.
Evaluarea calității spermei: examenul morfologic al spermatozoizilor.
Diagnosticul radiografic al patologiilor pleurale la caine si pisica
Diagnosticul radiografic al patologiilor gastro-intestinale la caine si pisica
Diagnosticul radiografic al patologiilor cavitatii abdominale
Protocoles et procédures pour les urgences cardiovasculaires
Reconnaissance et prise en charge clinique des patients critiques
Protocoles et procédures pour les urgences respiratoires
Choc hypovolémique
Protocoles et procédures dans les urgences urologiques
BIBLIOGRAFIE
Igna V.- Indrumător lucrări practice Reproducere, tulburări de reproducere și prelegeri clinice pe specii 1, Ed.Agroprint 2017.
Igna V. – Notiuni de fiziologia reproducerii la animale, Ed. Brumar, Timișoara, 2008.
Falcă, C. (coord.) – 2011 - Medicina internă a animalelor, vol.I și II, Ed. Eurostampa, Timișoara
Morar D. (2024) – Prelegeri clinic pe specii – Medicală, Ed. Eurobit, Timișoara
Morar D. (2021) – Boli de nutriție și metabolism la animale, Ed. Eurobit, Timișoara
BOGDAN ALEXANDRU VITALARU -2016- Urgente in medicina animalelor de companie.
ETTINGER, S., FELDMAN, E.- Textbook of Veterinary Internal Medicine - Diseases of the Dog and Cat, 4th edition, vol. II, Ed. W. B. Saunders Company, Philadelphia, London, Toronto, Sydney, Tokyo, 2010.
Fabrice Hébert, Christophe Bulliot -2014- Guide Pratique de Medecine Interne Chien Chat et Nac- edition 4, Ed. Med`Com
Jean-Marie Gourreau-2019- Guide Pratique Des Maladies Des Bovins, Ed. France Agricole
Emmanuel Maurin-2017-Guide Pratique De Médecine Équine, Ed. Med`Com
Președinte: Conf.univ.dr. Morar Doru – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Membri:
Prof.univ.dr. Igna Violeta-Nicoleta – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara Conf.univ.dr. Dascălu Roxana – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Șef lucr.univ.dr. Simiz Florin Dan – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Șef lucr.univ.dr. Văduva Cristina – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Membri supleanți:
Șef lucr.univ.dr. Zaha Cristian-Vasile – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Șef lucr.univ.dr. Schuszler Larisa Adina – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
LISTA
DOCUMENTELOR NECESARE PENTRU DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ȘI DE CERCETARE VACANTE PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ
A. Coperta dosarului de concurs
B. Documente necesare pentru dosarul de înscriere la concursul pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante pe perioadă nedeterminată/determinată
C. Precizări privind întocmirea documentelor necesare pentru dosarul de înscriere la concursul pentru ocuparea posturilor didactice vacante și de cercetare pe perioadă nedeterminată/determinată:
Notă:
Secretariatul Facultății de Medicină Veterinară, Calea Aradului nr. 119, cod postal 300645
Câștigător: ORGHICI GABRIEL