Se încarcă pagina principală
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ "PARTIUM" DIN ORADEA · Litere si Arte · Departamentul Arte Plastice
Post vacant prevăzut în Statul de funcții al Departamentului de Arte din cadrul Facultății de Litere și Arte. Disciplinele aferente postului sunt cuprinse în planul de învățământ al programului de studii universitare de licență la specializarea Arte plastice (Grafică) BA și al programului de studii masterale la specializarea Comunicare vizuală MA
Activități didactice (predare, examinare) și de cercetare, precum și acțiuni de promovare a specializărilor din cadrul postului.
Animație tridimensională,
Animație pe calculator
Concursul pentru ocuparea postului de conferențiar constă în analiza dosarului de concurs, întocmit potrivit reglementărilor în vigoare, și din susținerea unei prelegeri publice, în prezența comisiei de concurs, în care candidatul prezintă cele mai semnificative rezultate profesionale anterioare și planul de dezvoltare a carierei universitare.
Dosarul de concurs al candidaților este transmis membrilor comisiei de concurs.
Pentru fiecare candidat, membrii comisiei de concurs, cu excepția președintelui, completează câte un referat individual de apreciere, la finalul căruia propun câte o notă finală pentru fiecare candidat
Notele acordate pentru dosarul individual și proba de concurs se iau în considerare în proporții egale în calcularea mediei din referatul individual de apreciere întocmit de fiecare membru al comisiei de concurs.
Nota finală reprezintă rezultatul obținut de candidat din aprecierea individuală a fiecărui membru.
Comisia decide, cu majoritate de voturi, să recomande unul dintre candidați în vederea ocupării postului.
Oradea, str. Primariei 27.